O zi de vară

Soarele stă undeva deasupra capului meu.
E aprins la culme şi pus pe insolaţii. Închid un ochi şi-l privesc sfidător, visând la oaza de fericire din odaia mea. Un pat, o masă, o fereastră la care mereu plouă.
Urmele se topesc în asfalt, aerul îmi arde plamânii (mai placut e sa ţi-i ardă o ţigară! ), iar stropii de pe frunte ... Niagara ar fi invidioasă.
Panouri imense, multicolore îmi ţin de urât. Imagini vii, cu mare, cu nisip alb şi ape albastre, cer infinit şi soare cuminte, fete în bikini, ce sorb lacom dintr-un koktail exotic, zîmbind fericite şi mulţumite că au avut şi ele ocazia să se facă cunoscute.
Privesc imaginile şi înghit în sec. Îmi doresc din toţi porii să ajung la mare. Şansele-s minime. Asta mă face să vreau şi mai mult.
N-am ţigări. Am lăsat. Dar mi-aş dori nespus acum o ţigară.
Vând un pantof pentru o ţigară. Mmm…vând…nu, atât. Un pantof. Cu celălalt ajung acasă. Îmi aprind ţigara şi-mi încinerez plăcut plămânii. Îmi fumez visele, dorinţele, frustrările…marea …nisipul alb şi apele albastre … fumez străzile, casele şi tot oraşul ăsta blestemat, cu toate panourile sale publicitare.
Sunt liberă.