Caroussel

Îşi aduse, cuminte, în ordine rochiţa verde cu o floare roşie imprimată pe piept. Mîinicuţe scurte, buzunare mici şi poale franjurate. Ciorăpei albi şi sandale roşii de lac. De, să se combine cu floarea.
Vată de zahăr, caramele şi toate dulciurile obţinute cu lacrimi de crocodil, se topeau acum, abandonate şi lipicioase, pe asfaltul umed...

Rămase încremenită.
Avea gura mică uşor întredeschisă, ochii mari şi senini, ca cerul după ploaie. Privea fascinată acel vîrtej halucinant de forme nedesluşite, de feţe întinse şi rîsete deformate.
O adiere uşoară îi încurcă firele subţiri din părul de aur, de copilă zvăpăiată.
Zîmbi.
Cu paşi mici, dar siguri, păşi într-o altă lume. Magică, incredibilă, plină de lumini şi obiecte colorate. Părea o mică piesă, perfectă, care întregea jucăria imensă, de proporţii reale şi punea totul în mişcare.
Un pas, apoi altul...
Totul se schimbă. Totul se roteşte, domol şi lin, în ritm de vals. Voci de departe, imagini aprinse, lumea se roteşte şi ea, în sens opus. Se tulbură, se topeşte, se amestecă cu asfaltul, cu noaptea, cu stelele şi gîndurile amorfe. Timpul dispare, iar spaţiul se dilată la infinit, spre noi galaxii.
Nu mai este copilă...
Aceeaşi rochie verde. Floarea însă devine un fular roşu, iar sandalele nişte bocanci grei.
Priveşte absentă, cu ochii trişti şi goi, rătăcită în uitare. Se dizolvă încet printre lumină, culori, sunete, vise, delir, fum... Şi suflete moarte.
Dansează şi ea.
Valsul vieţii...şi al morţii.

Revedere

Plouă mărunt.
Mă iei de mînă şi uit de toate.
De ploaie, de frig, de foame, de examene, de filmul fascinant privit aseară, chiar şi de pachetu' Lucky Strike, uitat în parc. Am capul gol. Gol de orice gînd, ocupat tot de o imagine. Azi îţi dedic ziua ţie.
Te ţin de mînă şi zîmbesc prosteşte. O parte din mine încă mai doarme. De, am dormit doar 12 ore...
O plimbare în ploaie. Romantic. Romantic şi frig. Romantic şi ud. Romantic şi ... cu iz de gripă. Dar plin de romantism. Alergăm bezmetici, apoi mergem la pas obosiţi. Desculţ, lovind alene în băltoace. Discutînd nimicuri.
Am ajuns. O privire, o atingere, un sărut. De ăla siropos, ca-n filmele cu ploaie.
Apucăm apoi fiecare pe cărări diferite.
Mîine nu ne vedem.
Mîine va fi soare.

La staţie

Îngheţ.
Al dracului de tramvai tot nu mai apare şi întîrzii la ore.
Mă aşez pe bordură, cu piciorele-n drum (poate nu trece nici o maşină), scot pachetu, bricheta, şi...îmi aprind o ţigară.
Tremură mîinile, dar abia de le mai simt.
Haina subţire, puloverul verde, într-un anturaj sur, un fular şi nişte manuşi tăiate sunt armele mele contra vremii.
După 5 min imi dau seama că n-are rost.
Norii se strînd ameninţător şi n-am umbrelă. N-am uitat-o. N-am deloc. Iubesc ploaia.
Dar nu azi...

Să-l ia naiba!
Merg pe jos.

Algor mortis

Sufăr.

Sufăr de o boală incurabilă. Fără nume.
Doctorii nu ştiu ce am. Nici oamenii de ştiinţă, nici vracii, nici vrajitoarele, nici măcar babele.
Simptomele par a fi cele mai banale. Dureri de inimă, crize astmatice, ameţeli şi multe altele.

Chin, durere, pură suferinţă. M-ar invidia toţi sfinţii.
Ai zice că sufăr de batrîneţe (e şi ea fără leac) .Dar sunt încă tînără...

Şi totuşi voi muri.

Culeg în fiecare zi fire de gînduri lăsate pe pernă, iar creierul devine tot mai greu, ca o tumoare, sub povara amintirilor. Bucăţi mari de suflet se dezlipesc-n folii ca măcinat de o infecţie. Am bandaje pe orgoliu, de toate formele, mereu noi, în fiecare zi tot mai frumoase. Îmi lăcrimează ochii ca stropitoarele şi am buzele crăpate. Mi se usucă pielea şi spiritul din mine, iar strigătu-mi disperat şi mut sfarmă pînă şi Super Novele la distanţe de mii de ani-lumină.

Dar nu şi pe tine ...

Sufăr de insuficienţă de dragoste.
Şi nu am alt leac, decît o supradoză.