Caroussel

Îşi aduse, cuminte, în ordine rochiţa verde cu o floare roşie imprimată pe piept. Mîinicuţe scurte, buzunare mici şi poale franjurate. Ciorăpei albi şi sandale roşii de lac. De, să se combine cu floarea.
Vată de zahăr, caramele şi toate dulciurile obţinute cu lacrimi de crocodil, se topeau acum, abandonate şi lipicioase, pe asfaltul umed...

Rămase încremenită.
Avea gura mică uşor întredeschisă, ochii mari şi senini, ca cerul după ploaie. Privea fascinată acel vîrtej halucinant de forme nedesluşite, de feţe întinse şi rîsete deformate.
O adiere uşoară îi încurcă firele subţiri din părul de aur, de copilă zvăpăiată.
Zîmbi.
Cu paşi mici, dar siguri, păşi într-o altă lume. Magică, incredibilă, plină de lumini şi obiecte colorate. Părea o mică piesă, perfectă, care întregea jucăria imensă, de proporţii reale şi punea totul în mişcare.
Un pas, apoi altul...
Totul se schimbă. Totul se roteşte, domol şi lin, în ritm de vals. Voci de departe, imagini aprinse, lumea se roteşte şi ea, în sens opus. Se tulbură, se topeşte, se amestecă cu asfaltul, cu noaptea, cu stelele şi gîndurile amorfe. Timpul dispare, iar spaţiul se dilată la infinit, spre noi galaxii.
Nu mai este copilă...
Aceeaşi rochie verde. Floarea însă devine un fular roşu, iar sandalele nişte bocanci grei.
Priveşte absentă, cu ochii trişti şi goi, rătăcită în uitare. Se dizolvă încet printre lumină, culori, sunete, vise, delir, fum... Şi suflete moarte.
Dansează şi ea.
Valsul vieţii...şi al morţii.