Statea la fereastră fumînd o ţigară, rezemată de perete, privind clădirile imense şi sure. Se simţi atît de mică...
Încercă să se îndepărteze, dar se opri brusc.
Respiră adînc. Privi înapoi.
Îşi zări chipul reflectat în oglinda ferestrei. O adiere uşoara îi încurcă
firele de păr rebel, aruncîndu-i-le fin pe faţă.
Zîmbea.
Îşi vedea chipul scăldat în lumină. Din fum îşi făcuse aripi.
O altă lume.
Păşi încet prin fereastră.
6 comentarii:
Extraordinar textul. Imi place mult. Sper ca fereastra prin care ea a pasit este o "usa spre o lume mai buna"...
Interpretarea poate fi multipla.. depinde de viziunea si dorintele interioare(poate inconstiente) ale celui care citeste.
merci:)
respiratia este!
desertul blocurilor sure, deseori imi doresc sa se topeasca cu tot cu omuletii ascunsi inaubtru. sociofobi , ori prea infumurati.
dar , zambet ,fum si o pereche de aripi, nu ? )
da, ele salveaza.
lumea din noi ne este colac de salvare.
un blog interesant am citit cateva postari cu multa placere
Trimiteți un comentariu